Lăsaţi-i acolo unde i-aţi uitat şi nu mai dezgropaţi lacrimile pe care le-aţi pus peste ei. Într-o zi va fi soare şi ele se vor usca.
Ştiţi ce se întâmplă cu oamenii care trăiesc cu lucrurile pe care le dezgroapă? Mor şi ei în fiecare zi, le dau atâta viaţă „morţilor”, încât devin iarăşi goi, aşa cum au rămas când au fost părăsiţi. Doar că de data asta, afară e mult mai frig, iar ei devin mult mai reci.
De câte ori ai renunţat la renunţare? De câte ori ţi-ai şters memoria şi ţi-ai zis că de data asta o să fie altfel? De câte ori trebuie să te urci urlând pe pereţi, ca să cazi odată cu picioarele pe pământ?
Fiecare zi de luni aceeaşi. Fiecare zi de luni îţi promite că va fi un nou început. „Morţii” sunt ca ziua cea de luni, care mereu îţi pare că va fi altfel, dar e mereu aceeaşi. De ce nu începi de la o marţi? De la o joi? De ce aştepţi mereu lunea?
Nu mai citi aceeaşi carte de două, sau chiar de trei ori. Rişti să ratezi altele cu mult mai bune, altele care te-ar scoate pe tine în prim-plan, în loc să te arunce ca piesă de decor. Sau şi mai bine, scrie chiar tu cartea, iar când cerneala se va împrăştia din cauza că în ochii tăi sunt nori, rupe pagina şi îngroap-o acolo pe unde nu vei mai trece niciodată!
Scrisoare către mine… ))
psihulets 